Toate familiile trebuie protejate. Memoriu transmis la Ministerul Familiei

Un grup format din 18 organizații nonprofit din societatea civilă din România, printre care ne numărăm și noi am transmis un memoriu către Ministerul Familiei solicitând includerea unei definiții inclusive în proiectul de Lege al Familiei, care să recunoască și să protejeze diversitatea formelor de familie, inclusiv cuplurile de același sex. Acest demers vine în contextul pregătirii de către Minister a unui proiect de lege privind familia, anunțat să fie prezentat în Guvern până în luna iunie 2024, parte a programului legislativ al Executivului pentru acest an.

Read More →
a cup of coffee and a camera on a wooden table in the workplace

COMUNICAT DE PRESĂ cu privire la atacurile făcute la adresa comunității păgâne și confiscarea termenului „Bucharest Pagan Pride” ale Asociației Accept

Asociația PLATFORMA ACCEPTAREA PĂGÂNĂ (PLATFORMA PAGAN ACCEPTANCE) ia cunoștiință cu tristețe de zadarnicul demers vanituos al Asociației ACCEPT care ne-a notificat că intenționează să ne dea în judecată pentru o pretinsă încălcare a unor așa-zise drepturi de propietate intelectuală asupra termenului „PRIDE”. În esență, ei sunt nemulțumiți că și noi folosim acest cuvânt pentru a exprima bucuria de a fi păgân, așa cum ei folosesc același termen pentru a încuraja deschiderea față de persoanele cu o sexualitate diversă.

Read More →

Centrul de Transfuzie Sanguină București refuză persoanele LGBTQ+ donarea de sânge

Suntem profund îngrijorați de decizia Centrului de Transfuzie Sanguină București de a refuza dreptul la donarea de sânge persoanelor homosexuale, invocând criterii discriminatorii legate de orientarea sexuală. Această practică nu doar că alimentează stereotipurile, dar și subminează principiul fundamental al egalității și drepturilor omului.

Read More →

OLTEANU COSMIN invitat la emisiunea Deschide Lumea, mâine, 3 iunie 2023 ora 13 pe Realitatea. Discutăm despre recenta decizie CEDO

📅 Postul Realitatea are plăcerea să anunțe că Cosmin Olteanu va fi invitatul special al emisiunii „Deschide lumea” pe data de 3 iunie 2023, la ora 13:00. Participarea sa oferă o oportunitate unică de a aduce în prim-plan cazul deosebit de important care a captat atenția publicului în ultima perioadă.

Read More →
brown wooden gavel on brown wooden table

Hotărâre istorică CEDO: România trebuie să recunoască și să protejeze familiile formate din persoane de același sex

Astăzi, 23 mai 2023, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunțat o hotărâre mult așteptată de zecile de mii de familiile formate din persoane de același sex din România în cazul Buhuceanu și Ciobotaru și alte 20 de familii împotriva României. Hotărârea vine la 4 ani după ce 42 de persoane au dat în judecată statul român din cauza lipsei de recunoaștere și protecție legală pentru familiile lor.

Read More →
two man sitting on pink flower field

Hotărâre istorică a CEDO în cazul Fedotova și alții împotriva Rusiei: Familiile formate din persoane de același sex trebuie recunoscute legal și protejate de toate statele din Consiliul Europei, inclusiv România.

Prin hotărârea pronunțată astăzi, 17 ianuarie, judecătorii Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) au decis că țările care fac parte din Consiliului Europei, inclusiv România, trebuie să recunoască și să protejeze prin lege familiile formate din persoane de același sex. Hotărârea istorică a fost luată în cazul Fedotova și alții împotriva Rusiei și reprezintă deznodământul unui proces îndelungat, al cărui rezultat garantează respectul pentru familiile din comunitatea LGBTQ+ și le poziționează ferm sub protecția CEDO. Astfel, de azi înainte, statele semnatare ale Convenției Europene au obligația pozitiva să asigure, fără discriminare, recunoașterea legală a cuplurilor LGBTQ+, indiferent de opinia unui segment din societate.

Read More →

Comunicat: Orientarea sexuală și identitatea de gen devin criterii protejate în legislația antidiscriminare din Republica Moldova

Platforma Pagan Acceptance, organizație comunitară care se adresează tuturor minorităților din România ce își propune să dezvolte comunitățile minoritare din România prin solidaritate și încredere reciprocă, rezultate din activitățile sociale, o prezența pe scenă culturală alternativă, precum si o atenție deosebită acordată diverselor grupuri sociale defavorizate salută decizia aleșilor din Parlamentul Republicii Moldova de a vota modificările aduse Legii 121/2012, atât de necesare pentru consolidarea luptei împotriva curentelor ostile drepturilor omului din lume.

Read More →