Ministerul Familiei se eschivează în acceptarea realității familiilor gay

Interviul inedit de la Euronews România cu Natalia Intotero de la Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a adus în discuție definirea familiei în contextul cuplurilor de același sex. Natalia Intotero a argumentat că definirea acestei tipologii de familie este responsabilitatea Parlamentului și nu a Ministerului. Totuși, analiza textului constituțional și a Codului Civil arată că există deja fundament legal pentru recunoașterea acestor cupluri ca familii. Mai mult, precedentul legal și presiunea internațională, inclusiv de la CEDO, cer modificarea legislației pentru a reflecta diversitatea familiilor moderne. Astfel, se subliniază necesitatea unei acțiuni legislative urgente în această direcție, mai ales având în vedere implicațiile juridice și sociale. De asemenea, societatea civilă a adresat solicitări similare, propunând o definiție inclusivă a familiei.

Read More →

Toate familiile trebuie protejate. Memoriu transmis la Ministerul Familiei

Un grup format din 18 organizații nonprofit din societatea civilă din România, printre care ne numărăm și noi am transmis un memoriu către Ministerul Familiei solicitând includerea unei definiții inclusive în proiectul de Lege al Familiei, care să recunoască și să protejeze diversitatea formelor de familie, inclusiv cuplurile de același sex. Acest demers vine în contextul pregătirii de către Minister a unui proiect de lege privind familia, anunțat să fie prezentat în Guvern până în luna iunie 2024, parte a programului legislativ al Executivului pentru acest an.

Read More →
a cup of coffee and a camera on a wooden table in the workplace

COMUNICAT DE PRESĂ cu privire la atacurile făcute la adresa comunității păgâne și confiscarea termenului „Bucharest Pagan Pride” ale Asociației Accept

Asociația PLATFORMA ACCEPTAREA PĂGÂNĂ (PLATFORMA PAGAN ACCEPTANCE) ia cunoștiință cu tristețe de zadarnicul demers vanituos al Asociației ACCEPT care ne-a notificat că intenționează să ne dea în judecată pentru o pretinsă încălcare a unor așa-zise drepturi de propietate intelectuală asupra termenului „PRIDE”. În esență, ei sunt nemulțumiți că și noi folosim acest cuvânt pentru a exprima bucuria de a fi păgân, așa cum ei folosesc același termen pentru a încuraja deschiderea față de persoanele cu o sexualitate diversă.

Read More →

Centrul de Transfuzie Sanguină București refuză persoanele LGBTQ+ donarea de sânge

Suntem profund îngrijorați de decizia Centrului de Transfuzie Sanguină București de a refuza dreptul la donarea de sânge persoanelor homosexuale, invocând criterii discriminatorii legate de orientarea sexuală. Această practică nu doar că alimentează stereotipurile, dar și subminează principiul fundamental al egalității și drepturilor omului.

Read More →

APEL propuneri evenimente Bucharest Păgân Pride 2023

Bucharest Pagan Pride este primul festival din România dedicat comunității păgâne, organizat de THE NEW PAGAN DAWN încă din anul 2021. La Bucharest Păgân Pride celebrăm, în fiecare an, cultura și viața persoanelor persoanelor păgâne. Toamna asta, ne revedem la Bucharest Păgân Pride 2023, în perioada 22-29 octombrie 2023 și la Păgân Fest între 22-28 octombrie 2023 (excepție 25 octombrie 2023), la Templul Zeilor Antici din incinta Fundației Gaya din București, Șoseaua Giurgiului, nr. 119.

Read More →

OLTEANU COSMIN invitat la emisiunea Deschide Lumea, mâine, 3 iunie 2023 ora 13 pe Realitatea. Discutăm despre recenta decizie CEDO

📅 Postul Realitatea are plăcerea să anunțe că Cosmin Olteanu va fi invitatul special al emisiunii „Deschide lumea” pe data de 3 iunie 2023, la ora 13:00. Participarea sa oferă o oportunitate unică de a aduce în prim-plan cazul deosebit de important care a captat atenția publicului în ultima perioadă.

Read More →