AUR sesizat în ceea ce privește clipul cu minorul David

În decursul acestei dimineți am depus 3 plângeri îndreptate împotriva Partidului Alianța pentru Unirea Românilor – AUR și lui George Simion, deputat AUR și președinte a formațiunii menționate anterior în ceea ce privește 3 aspecte:
 
1. Primul aspect este cel reprezentat de folosirea termenului „păgân” într-un videoclip, în sens denigrator fata de comunitatea politeista, plângere adresată la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii Romania.
 
În motivarea cererii noastre se arata:
 
Termenul păgân definește o persoana ce are credințe politeiste (se închina Zeilor) conform Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), Academia Română, Institutul de Lingvistică, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2009 “PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor”.
 
Totodata, termenul păgân denota un întreg spectru religios, etnologic și cultural ce a avut implicații majore în multe domenii ale științei, istoriei, filozofiei, artei, culturii, medicinei și a altor domenii în care persoane din acest cult, Creații ale acestui spațiu, ori istorii și-au lăsat amprenta asupra culturii universale, și implicit bagajului cultural precreștin al spațiului romanesc.
 
Asociația THE NEW PAGAN DAWN, este unicul reprezentant și garant al promovării, apărării și respectării acestei comunități ce exista în continuare în România și măsoară peste 20000 de oameni, iar utilizarea termenului “păgân” pentru a determina sau exprima comportamente antisociale, ori ofense aduse legii este de natura sa perpetueze informații eronate și stereotipuri legate de aceste persoane sau de cultura Pagana, lucru ce instiga la acte de discriminare, violenta sau chiar distrugere ale unor obiecte de cultura sau patrimoniu precreștin.
 
Constantin cel Mare a utilizat acest termen pentru prima oară pentru a denigra persoanele politeiste și pentru a le încadra ca cetățeni inferiori ai Romei, lucru ce a schimbat la nivel etnologic semantica termenului și a construit o întreaga semnificație negativă a acestor persoane și culturii asociate ei.
 
Publicarea unor materiale în care personaje influente, asemeni lui George Simion și încurajarea folosirii unui termen în sens peiorativ este un act de instigare la ura fata de tot ceea ce înseamnă la nivel real, semantic acest cuvânt și produce prejudicii acestei comunități pe care noi o reprezentam, fapt pentru care va solicitam suportul și asistenta în contracararea unui asemenea fenomen.
 
Fiecare om are dreptul la religie, iar religiile dintre noi nu trebuie sa fie motiv de cearta, discriminare, ci apreciate prin faptul ca fiecare din ele contribuie în mod pozitiv la închegarea unui popor, cât și la progresul acestui, în spiritul valorilor incluzive și etice, insa persoanele ce promovează astfel de discursuri trebuiesc sancționate pentru a preveni orice fel de derapaje, ce mâine ne pot aduce în fata unor scene asemănătoare Germaniei naziste, ori încercării de impunere religioasa făcută de Teodosie și Constantin cel Mare, ori ale Inchiziției.
 
2. Al doilea aspect sesizat este utilizarea imaginii unui minor (Davin în Varsta de 7 ani) și prejudicierea interesului superior al copilului aparat de Legea 272/2004, plângere adresată Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului.
 
În motivarea cererii se arata:
 
In data de 02.04.2021, ora 16:48, dul. George Simion, deputat AUR și președinte al Partidului Alianță pentru Unirea Romanilor a publicat pe pagina de Facebook, un clip, cu tema electorala în care se înfățișa un minor, în Varsta de 7 ani, de sex masculin, cu numele David care recita o poezie politica și care exprima cuvinte cu un caracter peiorativ și neadecvat vârstei sale, cât și la finalul videoclipului începând cu minutul 2:46 acesta este Înfățișat intr-o campanie electorala derulata anul trecut la Alegerile Parlamentare din 2020.
 
3. Un al treilea aspect sesizat este evaziunea fiscala făcută de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor – AUR în campania electorala din 2020, în contrast cu încercarea de aparenta onesta a lor din videoclipul postat de președintele AUR, George Simion, plângere adresată Parchetului de pe langa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
 
În motivarea cererii se arata:
 
Dacă ne uităm pe datele centralizate conform cifrelor de la AEP, vedem că, la sfârșitul campaniei, AUR declarase undeva la 85.100 de lei ca venituri. E un document publicat de AEP pe 21 decembrie. În 15 decembrie, AUR a publicat raportul de venituri și cheltuieli în care regăsim 1.4 milioane de lei ca venituri și 1.5 milioane de lei la cheltuieli. Pe 29 decembrie, AUR a cerut pentru rambursare 85.100 de lei, iar pe 8 ianuarie vedem 1,5 milioane de lei.
 
În cazul AUR există necorcordanțe între datele publicate în timpul campaniei electorale și raportul de venituri și cheltuieli publicat pe 15 decembrie. Astfel, deși la sfârșitul campaniei electorale, AUR avea venituri declarate de 85.100 de lei, în RVC figurează venituri de 1,4 milioane de lei, respectiv cheltuieli de 1.5 milioane. Potrivit centralizatorului publicat de AEP pe 21 decembrie, valoarea veniturilor este de 85.100 de lei. Cu toate acestea, partidul a solicitat spre rambursare 1,5 milioane de lei, conform datelor AEP de pe 8 ianuarie 2001. Potrivit informațiilor furnizate de către AEP ca răspuns la o cerere înaintată de EFOR, la această dată informațiile sunt corecte, în măsura în care instituția desfășoară activitatea de control la finalul căreia va publica atât în Monitorul Oficial, cât şi pe pagina web a instituţiei, cuantumul veniturilor şi cheltuielilor rezultate în urma verificărilor, sumele rambursate şi nerambursate, precum şi sancţiunile aplicate.
 
Felul in care aceste raportări arata, și neconcordanțele dintre datele publicate în RVC de către partid și cele publicate de AEP ne arata o posibila evaziune fiscala făcută de cei de la AUR ce trebuie investigata, în joc fiind banii noștri publici.
 
Aceste acțiuni vizează încercarea noastră, ca parte a societății civile de a sancționa discursul instigator la ura, prejudicierea imaginii copiilor și a altor persoane, cât și dublul standard afișat de unii oameni politici.
 
DEPARTAMENTUL JURIDIC
Mitrofan Diana, consilier juridic